Navigate / search

  • Galleries

    Just my galleries More

  • Interviews

    Just some interviews of mine More

  • Projects

    Just my projects More

I always write when I have a broken heart

weel, maybe we only obsess about relationships that feel unfineshed-002

Si eu care ma temeam ca nu mai stiu sa scriu, ca mi-am pierdut asa zisele abilitati artistice. De altfel si singurele pe care le am. In CV si in viata reala. Cumva, prin scris spuneam ce-n cuvinte n-as fi putut vreodata spune. Si obisnuiam sa scriu. Poate prea des uneori. Tind sa cred ca eram mai trista. But it all comes to an end. Si-ntr-o zi, am cunoscut un tip de care m-am indragostit. Nu m-a facut fericita (!!!). De fapt nici nu era interesat de mine. Nu asa cum as fi vrut eu. Nu era interesat de fete, in general. Asta nu inseamna ca n-a durut. In mintea mea bolnava (nu c-as fi altfel vreodata!!) mi-l imaginam pe canapeaua mea galbena tinandu-mi picioarele in poala si gadilandu-ma in timp ce ne uitam la cel mai cheesy episod din SATC. Si ma mai gandesc la el cu drag de fiecare data cand ma simt singura. Si la canapeaua galbena. Si la coltul in care-ar fi stat el. Acum imi amintesc ce mi-a zis prima data cand m-a vazut trista: „rather than focusing on your past, you should focus on your future”. Sau, poate am visat. Dar avea dreptate. Sau aveam. Problema mea e c-am avut tot in trecut. Mai mult sau mai putin nu mi-a lipsit nimic. Iar acum, revenind acasa imi dau seama ca-mi lipsesc oameni, dureri, sentimente, mirosuri. Ma intorc la trecut de fiecare data cand prezentul imi e cam subred, dar acum imi merge bine. Poate prea bine. Viitorul pare, mai mult ca niciodata, luminos.Si totusi imi e greu sa vad in viitor. Ca tot ce-mi este mai drag nu-i al meu de fapt, ci-i doar in trecut.

 

Si cu ‘cest viitor stralucitor inainte nu inteleg cum de ma simt asa cumma simt.Un mesaj gol. Asta m-a zdruncinat din temelii si mi-a gadilat simturile. Nu stiu cum, ce si de ce, poate nici nu mi-a fost destinat, dar cuvintele pareau de prisos, iar un simplu spatiu liber se pare ca putea explica tot ce cuvintele n-ar fi putut. Sau poate momentele in care unele lucruri se intampla le dau o insemnatate diferita. Eram dispusa sa-mi vad de viata mea: cu sau fara mesaj, cu sau fara cuvinte, insa 3 ore mai tarziu ma trezeam dand sfaturi in dragoste (mare experta sunt!!) unei prietene: „Ce ai de pierdut?” Elena ma sustinea adaugand :”In cel mai rau caz o sa creada ca esti o disperata si esti mega topita dupa el”. Eii si fâs,… cui ii pasa?, spun eu. Apoi, ma fulgera. Si de ce nu puteam face eu pentru mine asta. De ce-mi sfatuiam prietenii sa faca lucruri pe care eu nu am avut curaj sa le pun in aplicare. De ce doar fantezam (in mesaje private cu var-mea pe facebook) ca ma-mbat si apar la usa lui? Doar n-o sa ma lase afara? Se pare ca nu voi mai afla asta, dar e fun sa te gandeste si „ce-ar fi fost daca?”. Si trist in acelasi timp. Caci pentru o secunda mi l-am imaginat in coltul din dreapta al canapelei. Nu ne uitam la filme, ne iubeam.

 

Nu mai conteaza acum. O sa-mi treaca intr-o zi, sau doua!It feels like the world collapsed, but day by day I’ll feel less pain, until I’ll meet the one guy that fits well with my yellow couch and my neurosis.

 

Sharing is caring. If you liked it hit the like button!!

Povestea mea de dragoste

tumblr_n0mdjzRTfc1swbmo5o1_500

Pe Mihai l-am cunoscut intr-o seara de mai. Vantul adia usor si-mi era rece. Purtam o camasuta alba din saten, usor transparenta si o pereche de pantaloni negri.  Eram la metrou.  Ce cliseu??! Sa-ti intalnesti marea dragoste la metrou. Tremuram si ma imbratisam singura sa-mi tin de cald. Pe partea cealalta a peronului  l-am vazut pe George, un vechi prieten. L-am salutat si el mi-a raspuns. Am decis ca e prea mare coincidenta revederea noastra si am hotarat (prin semne) sa ne intalnim, sa vorbim, eventual sa bem o cafea. Era insotit de Mihai. Vazandu-ma cat tremur mi-a dat jacheta lui. Ahh… ce calduroasa. L-am privit. Avea ochii mari, caprui si blanzi. M-am indragostit. Stupid, nu??! Dragoste la prima vedere? Cine mai crede in dragoste la prima vedere?? Clar nu eu. Cu toatea acestea, s-a intamplat. Parca ma lovise Cupidon cu un sac de sageti, nu doar una. Am simtit cum mi se inmoie genunchii, am inceput sa ma balbai si mi s-a facut pielea de gaina. Si nu, de data aceasta nu era de la frig. Era de emotie. O emotie puternica ce pusese stapanire pe mine.

 

L-am reintalnit. In principiu pentru a-i inapoi jacheta . Sau cel putin acesta era motivul. Am pastrat legatura. La inceput era idilic si putin copilaresc. Putin mai mult. A inceput ca o dragoste adolescentina: ne intalneam in oras, mergeam la film, ne tineam de mana si ne sarutam pe furis. A continuat ca o dragostea nebuna: explozii, artificii, chimie. Apoi, el s-a maturizat: m-a cerut de sotie. Stie ca eu trebuie sa am o rochie scumpa, si pantofi si mai scumpi. Iar el va trebui (probabil) sa-si inchirieze un costum. Ahh.. si inca ma iubeste.  Acum dragostea noastra e un mix de nebunie, copilarie si maturitate.

 

La inceput dragostea e frumoasa; si te orbeste. Nu vezi in stanga, nu vezi in dreapta. Ti-ai pus ochelarii de cal. El este perfect. Eii, bine, barbatul meu chiar este.  Si-a lasat familie, prieteni si tot ce avea ca sa fie al meu. S-a mutat cu mine, la mine, pentru mine.  Pentru totdeauna. A plecat din Romania fara sa se uite-n spate, cu gandul nu la o viata mai buna ci la o viata plina de bucurii si fericire langa mine. A pus visurile si idealurile mele mai presus de ale sale. Si ce e dragostea daca nu daruire totala, compromis si  intelegere?

 

Il iubesc si ma iubeste si-mi este de ajuns!! Vad asta zilnic in ochii lui. Si dragostea noastra continua sa fie copilareasca. Chiar si dupa atat de mult timp. Privirea blanda, zambetul nastrusnic si sufletul curat sunt doar trei dintre lucrurile care m-au facut sa ma-ndragostesc atat de puternic de el.  Iar certurile??! Certurile sunt insipide si lipsite de substanta. Dragostea noastra e dulce ca mierea. E atat de dulce ca uneori ni se face rau. Ne iubim frumos, in liniste. Si ne potrivim. Suntem perfecti unul pentru celalt si planuim sa imbatranim impreuna.

Sharing is caring. If you liked it hit the like button!!

 

*scris pentru T. *

Diferentele dintre invatamantul din Romania si cel din strainatate: Part 1

As vrea sa fiu profesoara, imi zice o prietena.(prefer sa-i  pastrez numele anonim, asa c-o voi numi Ella)

Ce??

Cata vacanta au!!!

Ohh, com’on Ella, saracii profi. Copii isi bat joc de ei . I pity them!! (si chiar imi e mila de profesori)

I don’t.

Si au niste salarii mizere.

Joi seara am iesit cu baietii in oras, la o bere. Well, nu doar cu baietii.. am iesit mai multi. Whateva. Dupa discutii despre copilarie, facultate, alcool. Am ajuns la un subiect sensibil (pentru mine in momentul de fata). Invatamantul din Romania.

Cumva am inceput sa discutam despre cadourile pe care le primesc profii. De fapt eu am adus acest subiect in discutiie.  Dintotdeauna am avut vaga impresia ca e la fel peste tot. Ca aceste cadouri pe care le dam noi profesorilor sunt pentru ca-i respectam.Am crescut cu impresia ca e normal. Am crezut ca se practica oriunde. Well, I mean everywhere in the world. Atat Jesse cat si Ella au ramas perplecsi cand au auzit ca se dau cadouri profilor.Ba chiar:

-          Voi mituiti profesorii?

-          Nu. Doar le dam cadouri scumpe.

-          Aur si genti de designer??!!

-          Nu erau genti de designer. Doar genti scumpe.

-          Stii ce, cred ca eu ma mut in Romania. Si ma fac profesoara.

-          Voi nu ai dat niciodata cadouri profilor??

-          Nu. Poate a dat mama, dar ma indoiesc, Eu nu stiu nimic despre asa ceva. Si cum procedati??

-          Poi, strangeam toti cei din clasa bani si apoi le cumparam cadouri profiler. Unora cadouri mai scumpe altora mai ieftine. De exemplu profei de engleza ii luam mereu ceva ieftin, gen o rama foto, pe cand altor profesori le luam aur si genti scumpe.

-          Si cu ce ocazii??

-          De Craciun, de Paste,uneori de ziua lor (doar celor carora le luam cadouri scumpe) si in Romania avem 2 sarbatori in martie pe 1 si pe 8. Dar in clasa noastra, eram mai saraci si mai economi  si cumparam un singur cadou pentru cele 2 sarbatori.

-          Aur?

-          Pentru unii profesori: inele, brose de aur. Depindea  si de cati bani reuseam sa strangem. Chiar in urma cu 2 saptamani a fost un scandal mare de tot in Romania despre o invatatoare care certa parintii pentru ca nu au pus destui bani sa cumpere cadouri celor care lucreaza la scoala. Doamna argumenta ca daca vrei sa-ti dai copilul la scoala de ‘fitze’ trebuie sa suporti consecintele. Ii certa ca nu au cumparat cadouri staff-ului si le spunea ca nu trebuie sa cumpere porcu, ca porcu vine de la alte clase.

-          Porc (Rade. Rade iar. Inca rade).

-          Da. E o traditie ca de Craciun se taie porcu. Nu stiu ca se referea la porc porc sau era un fel de a spune. Oricum am citit tot felul de stiri in aceea perioada de parinti care cumparau masini profesorilor si le dadeau bani, si electrocasnice.

-          Masina?Masina de mers?? Adica, stii.. masina masina??!!

-          Da. Masini, televizoare si alte. Asta am citit in presa. Noi dadeam doar aur si genti scumpe.

-          Cu alte cuvinte va mituati profesorii sa primiti note mari.

-          Nu neaparat. Le aratam ca-i respectam ca sa ne primim notele pe care le meritam.

-          Aha. Ii mituiati.

-          Nu, nu ne mituim profesorii, ne mituim doctorii.

-          Ce??

-          Da, stiu, asta  e o practica Est Europeana.

-          Dar nu-i platiti?

-          Poi daca ai asigurare nu platesti. Doar daca te duci la un cabinet privat trebuie sa platesti.

-          Da??!!

-          Da. Cand te duci la doctor nu te duci cu mana goala. De exemplu oamenii de la tara, care nu au destui bani duc doctorilor gaini.

-          (dupa 2 min de ras). Gaini??

-          Da. Pui, gaini si ce altceva mai au prin curte. Nu se duc chiar cu porcu.

-          Si ceilalti oameni?

-          Bani, cafea, wiskey. Presupun. Uite, Am fost la spital in decembrie cand am fost acasa si l-am luat pe tata cu mine pentru ca mie-mi era rusine sa-i dau ‘ceva’  doctoritei. S-a dus tata, i-a dat, a plecat , eu am ramans singura, m-a consultat.

-          Serios?? Chiar se intampla asa ceva?

-          Da. E absolut normal. Daca nu dai nici nu se uita la tine.

…..(dupa multe discutii despre alte diferite practice din diferite tari Europene).

-          Irlanda e prima tara care a introdus  plata pungilor de plastic?

-          Ce?

-          Adica sa platesti pungile de plastic la supermarket. Si cred ca-s si cele mai scumpe din Europa.

-          Dar in Anglia sunt gratis.

-          Da. Si in Irlanda cele de carton sunt gratis.

-          Ahhh, in Romania cele de hartie sunt mai scumpe.

-          M-am decis: Ma mut in Romania, ma fac doctor si profesor si-mi aduc pungile de hartie din Irlanda.

E trist sa recunoasc asta, dar am ajuns la concluzia ca in Romania se da spaga la profi. Nu, nu bani. S-or fi dand si bani si nu stiu eu, dar acele “cadouri” sunt de fapt, asa cum zicea Ella mita!!  Tu ce crezi??!

 

*Pentru toti cei care se intorc acasa ca Vestul a uitat de D-zeu. (in curand o postare si despre asta)

 

Sharing is caring. If you liked it hit the like button!!

M-am gândit toată ziua la tine. Nu au fost gânduri prea curate!

Melodie numai buna de prostioare. Pentru cine are cu cine sau cu ce!!

Aahh..oohhh.aaaaaaaaaahh, yeeeaahhh…aaaaaasaaaa (if only I could write sounds!!)

Da, asa geme ea. O simt cum se-nmoie de placere. Isi indoie spatele, intinde o mana spre perete, sparge cateva farfurii si apoi ma saruta cu pasiune si cu foc. Foc din ãla, inflãcãrat. Urmele de unghii de pe spatele meu, vanataile de pe coapsele ei, urmele din genunchi, sticla de sampanie si vagile amintori de aseara sunt martorii nebuniilor noastre.

DSCF2732-001

 

 

 

Just come over. I’ll do you.

R.

Sharing is caring. If you liked it hit the like button!!

49